
Numele meu este Brigita și aș dori să mă prezint în primul rând ca fiind mamă a 2 fetițe minunate, iar apoi om de resurse umane. Am fost mereu pasionată de oameni, de felul în care se simt și cum se dezvoltă și mi-am exprimat această pasiune prin mentorat și coaching. Odată cu nașterea primei mele fiice am descoperit o nouă pasiune, de data aceasta pentru lumea copiilor și a părinților. Am studiat în Canada și în Franța să devin consultant în somnul copiilor cu vârsta între 0 și 12 ani, instructor Dunstan Baby Language – metodă de identificare ale plânsetelor bebelușilor între 0 și 4 luni și am adus toată experiența mea de coaching în acest domeniu nou și fascinant începând cu anul 2018.
Sinceră să fiu, înainte să nasc nu am știut că ar exista un „ ghid de utilizare” a copilului. Am fost convinsă că mă voi descurca pe parcurs, asta până când am dat de nopțile nedormite care par interminabile sau când bebelușul meu se trezea de 6 sau 8 ori pe noapte. Este explicabil de ce până la împlinirea vârstei de 1 an am devenit complet epuizată. Ceva din pregătirea și experiența mea în lucrul cu oamenii îmi spunea că trebuie să existe o alternativă, o soluție, că lucrurile se pot face și altfel.
Îmi aduc aminte că în fiecare seara mă întrebam oare de câte ori se va trezi : de 3 ori, de 5 ori, din 2 în 2 ore ? Cum voi reuși să o adorm ? În cât timp ? Copilul meu doarme suficient ? În ce stare de oboseală îmi voi începe ziua ? Primeam multe sfaturi de la prieteni și cunoștințe printre care cele mai deseori mi se spunea: „ Obișnuiește-te, până la vârsta de 5 – 6 ani va trece ! ” sau „ Așa ne-am chinuit și noi, noaptea ne mai uitam la televizor până la un moment dat adormea în sfârșit. Ce să faci ? Este un sacrificiu pe care trebuie să-l faci ! ” Oare chiar așa trebuie să fie ? Nu voiam și nu puteam să accept această realitate. Așa că m-am documentat, am studiat si am descoperit tot mai multe lucruri despre acest domeniu.
Am vrut să redobândesc liniștea și armonia din familie, să simt iarăși că suntem “normali”(dacă sunteți părinți, știți la ce mă refer). Și chiar a funcționat!
Am apelat mai întâi la un profesionist, un consultant în somnul bebelușului, cu ajutorul căruia am găsit soluții pentru a asigura fetiței mele un somn sănătos și odihnitor, iar eu am reușit să-mi regăsesc energie pentru a putea să-i ofer mai multă atenție și răbdare.
Îmi amintesc de prima noapte când copilul meu a dormit fără întrerupere până dimineața. Seara după ce am culcat-o, așteptam și eu și soțul meu să se trezească și să fie nevoie să intervenim. A fost liniște deplină, o urmăream pe cameră, ea dormea liniștită. Eu simțeam un gol în mine, pentru că îmi lipsea, probabil pentru că mi se părea că nu mai are nevoie de mine. Parcă ne plictiseam, nu mai știam, nici eu nici soțul meu, ce lucruri se mai pot face în afară de legănatul copilul din oră în oră.
A sosit dimineața, fetița mea cânta. Buna ei dispoziție m-a făcut să-mi dau seama că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care o puteam lua pentru sănătatea și dezvoltarea ei. Un somn de calitate îi dă copilului bună dispoziție, energie și încredere în forțele proprii.
Doresc să ajut și alți oameni să gestioneze aceste momente dificile din viața de părinte
Acela a fost momentul în care am realizat ce efecte profunde poate produce această simplă schimbare în viața unei familii. Nu sunt metode miraculoase sau unice care să funcționeze pentru toți copiii, însă sunt soluții adaptate în funcție de temperamentul copilului și valorile fiecărei familii. Nu o să vă cer niciodată să vă lăsați copilul singur în pat să plângă fără să-l puteți asigura de prezența voastră acolo lângă el. Am să fiu ca și un ghid în metoda de ascultare și observare a copilului, în care vă voi încuraja să comunicați cât mai mult cu el și vă voi însoți pe toată durata procesului de schimbare.
Pentru proaspeții părinți pot să vin în ajutor să identific plânsetele bebelușului de la 0 la 4 luni prin metoda Dunstan Baby Language. Am descoperit această metodă când eram la maternitate cu a doua mea fetiță. Cum toți copiii sunt diferiți, și ea era diferită de prima. Plângea încontinuu. Eu eram obosită după naștere și îngrijorată pentru că nu știam ce voia să-mi zică și cum aș putea să o ajut. Deci am decis să testez metoda pe fetița mea. Verdictul după 4 luni de la nașterea sa : funcționează !!!
Deseori plânsetele sunt un stres pentru părinți. Cu ajutorul acestei metode veți înțelege ce comunică bebelușul, astfel încât să deveniți părinți calmi, să vă simțiți competenți în calitatea de părinte și un beneficiu absolut pentru că puteți să răspundeți prompt la nevoile bebelușului.
Dar cel mai important e că am experimentat toate aceste exerciții pe propria piele. Știu ce funcționează și ce nu, știu ce să recomand cu căldură pentru că are efect.
În România avem avantajul să avem 2 ani de concediu de maternitate, care sunt esențiali pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. În alte țări părintele trebuie să se întoarcă la lucru după 3 luni, deci trebuie să găsească foarte rapid soluții când apar probleme de somn, mama nemaiputind să se ” sacrifice ” timp de 2 ani cu nopți nedormite, pentru ca tata să poată dormi și să ajungă ”fresh” a doua zi la lucru.
Știu ce înseamnă să treci prin asta și știu ce înseamnă să te lupți cu tine să schimbi lucruri care par de la sine înțelese. Dar am realizat și că aceste obiceiuri împământenite sunt cel mai adesea credințe împrumutate din experiențele altcuiva. Vă pot ajuta să vă dezvoltați ca oameni și ca părinți, să faceți pașii de care este nevoie pentru a vă îmbunătăți viața și vouă și copilului vostru. Dar cel mai important, vă pot ajuta să dezvoltați o relație sănătoasă a copilului cu somnul.